raziePoliţişti de la Serviciul Ordine Publică au acţionat în judeţul nostru pentru prevenirea şi combaterea furturilor de animale, din gospodării sau de pe islazurile comunale, precum şi pentru verificarea legalităţii comerţului cu carne şi produse din carne.

Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, poliţiştii au verificat în trafic 18 autovehicule de transport mărfuri, au legitimat 23 persoane şi au constatat 10 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 9.880 de lei, conform prevederilor H.G.1373/2008 (republicată), privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, H.G.984/2005 (republicată), privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, şi O.U.G. 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice. Ieri, între orele 7:00-11:00, poliţişti de la Biroul Proximitate au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite de comerţ şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în pieţele agro-alimentare din municipiul nostru. Poliţiştii au legitimat 20 de persoane, au efectuat verificări la 5 societăţi comerciale şi 10 persoane fizice autorizate, constatând 4 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 780 de lei, conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii i-au confiscat aproape 9 tone de rapiţă

În ziua de 3.07.2014, poliţişti de la Secţia 3 de Poliţie Rurală Făurei, l-au depistat în trafic, pe DJ 203, în localitatea Sătuc, pe B.Marian, de 52 de ani, din comuna Ziduri, judeţul Buzău, în timp ce conducea tractorul cu două remorci încărcate cu rapiţă, care nu aveau plăcuţe cu numărul de înmatriculare.

Poliţiştii au stabilit că acesta nu avea permis de conducere pentru categoria din care face parte ansamblul de vehicule, iar tractorul şi remorcile nu sunt înmatriculate sau înregistrate, fapte pentru care i s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor Art. 334 şi 335 din Codul Penal.

De asemenea, buzoianul nu a putut prezenta documente justificative pentru cantitatea de 8,6 tone de rapiţă transportată, şi a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată), iar întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodia unei societăţi comerciale de profil.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat de poliţişti

Ieri, la orele 16:50, poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Dudeşti au fost sesizaţi de G.Gheorghe, de 58 de ani, din satul Roșiori, cu privire la faptul că a surprins un conducator auto care transporta grâul recoltat de pe un teren administrat de el, şi care a descărcat o parte din cereale pe o strada din comuna Dudeşti. Poliţiştii s-au deplasat imediat în locul indicat şi au stabilit că S.Gheorghe, de 58 ani, din Brăila, conducator auto pe un autotren, a preluat de pe tarlaua reclamantului o cantitate de grâu, pe care urma sa o transporte la Baza Siloz Dudeşti, iar când a ajuns în comuna Dudeşti, în urma unei înţelegeri anterioare cu localnicul B.Marian, a basculat o parte din grâu în faţa imobilului acestuia, după care a predat restul încărcăturii la siloz.

Cantitatea de 1.160 de kg de grâu, în valoare de aproximativ 700 de lei, a fost recuperată şi predată persoanei păgubite.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi complicitate la furt.

Materialul lemnos a fost confiscat de poliţişti

Ieri, 3.07.2014, poliţişti de la Secţia 3 de Poliţie Rurală Făure l-au depistat în trafic, pe DJ 203, în comuna Jirlău, pe C.Mădălin (19 ani), din comuna Poiana Cristei, judeţul Vrancea, în timp ce transporta cu autoutilitara cantitatea de peste 6 metri cubi de material lemnos.

Poliţiştii au stabilit că acesta avea trecută în avizul de însoţire primar cantitatea de 4,20 metri cubi de material lemnos, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar întreaga cantitate, în valoare de 900 de lei, a fost confiscată.

Depistat în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice

În seara zilei de 3 iulie a.c., la orele 19:20,  C.Florentin, de 50 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe Aleea Mugurilor, din municipiu, la intersecţia cu strada „1 Decembrie 1918”, a tamponat autoturismul condus de S.Cătălin, de 25 de ani, din comuna Chişcani. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că C.Florentin avea 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Acestuia i s-a întocmit dosar penal.

Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier

În ziua de 2 iulie 2014, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din  municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi prevenirea, respectiv, combaterea infracţiunilor rutiere. Poliţiştii au constatat 103 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 63.699 de lei, au ridicat în vederea suspendării două permise de conducere şi retras două certificate de înmatriculare.

Andri Voicast